Expertiza INSEMEX arată că incendiul din secția ATI a Spitalului Județean de Urgență din Piatra Neamț a fost provocat de o candelă

Expertiza INSEMEX arată că incendiul din secția ATI a Spitalului Județean de Urgență din Piatra Neamț a fost provocat de o candelă
Sursa Foto: Facebook / Ziar Piatra Neamț
Publicat: 26/08/2021, 19:28
Actualizat: 27/08/2021, 08:45

Primele date din expertiza INSEMEX în cazul incendiului din secția ATI a Spitalului Județean de Urgență din Piatra Neamț arată că flăcările au pornit de la o candelă. Aceasta fusese aprinsă pe o noptieră, foarte aproape de un ventilator mecanic, au declarat surse judiciare pentru Gândul.

Două candele au fost găsite la cercetarea de la fața locului, în salonul din Spitalul din Piatra Neamt unde a izbucnit incendiul, în 14 noiembrie 2020. Doar una dintre ele a atras însă atenția anchetatorilor, cea care se afla pe o noptieră, foarte aproape de un cablu de injectomat. Cealaltă candelă era pusă pe geam, nefolosită.

Din raportul de expertiză al INSEMEX Petroșani, care a ajuns recent pe masa specialistilor de la Institutul Național de Expertize Criminalistice (INEC), concluzia este că incendiul a avut ca sursă, cel mai probabil, candela de pe noptieră.

Si la INEC a avut loc un experiment cu această candelă, urmărindu-se timpii de ardere lângă o sursă identică și cu atmosfera de oxigen ca aceea din salonul ATI, chestiunile tehnice fiind și ele cuprinse într-o altă expertiză, separat, cerută de anchetatorii Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Gândul a mai aflat, exclusiv, că există și o a treia expertiză dispusă în dosar și finalizată, făcută de un expert autorizat în construcții, de la Iași. Aceasta a avut drept obiectiv modul în care au fost respectate normele în construcții, stiut fiind faptul că la mutarea de la etajul trei la etajul doi a pacientilor din salonul incendiat se puseseră panouri despărțitoare, în salon fiind puși 8 pacienți în loc de 6.

În timpul anchetei, există si declarația unui martor care a afirmat la audieri că a văzut flacără lângă injectomatul unde, în apropiere, pe noptieră se afla candela care fusese folosită.

Raportul INSEMEX, un pas important în demersul anchetei

După primirea raportului INSEMEX de către INEC, la nouă luni de la tragedie, anchetatorii vor trece la coroborarea probelor strânse până acum în dosar.

Acesta este un prim pas important, în cadrul anchetei, pentru că procurorii nu puteau face nimic fără raportul de la INSEMEX.

Zece persoane au murit în seara zilei de 14 noiembrie 2020, în urma unui incendiu puternic izbucnit în secția ATI COVID din cadrul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț.

Alte șapte persoane au fost rănite, printre care și medicul Cătălin Denciu, care era de gardă și a încercat să salveze un pacient. Ulterior, cinci dintre pacienții răniți și-au pierdut viața.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
"Eu sunt cel pe care îl căutaţi!" Autorul masacrului din Germania s-a predat. Atacul cu...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
A murit Christoph Daum, fostul antrenor al Naționalei de fotbal. O boală gravă l-a răpus...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Cutremur în politică. Gabriela Firea se răzbună: Nimic nu e pierdut
Hackerii atacă utilizatorii iOS și Android prin metode care imită aplicații reale, spun experții
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Gestul impresionant al lui Ed Sheeran pentru Chris Hemsworth în timpul concertului de la București
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Misiunea secretă pe care a îndeplinit-o un diplomat român la cererea primului-ministru francez: „Vei pleca...